Translate

vineri, 20 septembrie 2013

TIFF la Constanta

Am aflat de la Constanteanul ca pe 23 si 24 septembrie avem si noi proiectii in aer liber din cadrul Caravanei TIFF.
Locatie: Teatrul de Vara Soveja. Ora: 20.00. Intrare gratuita.
E septembrie si va fi seara, deci paturica si bine echipati fiindca seara se lasa racoare si vom sta pe scaune fara sa ne miscam prea mult.
Filmele rulate sunt:
"Luni, 23 septembrie – Lore / Lore (regia: Cate Shortland). În primăvara anului 1945, armata germană se prăbușește dupa ce suferă mai multe înfrângeri. Pe măsură ce Forțele Aliate încearcă să găsească refugiu în patria-mamă, cinci copii încep o călătorie ce va da o nouă dimensiune conceptelor de familie, dragoste și prietenie. Trebuind să aibă grijă de fraţii ei mai mici după ce părinţii lor nazişti sunt arestaţi, Lore străbate împreună cu ei Germania de după război. Pentru a avea o șansă la viață, copiii trebuie să ajungă la casa bunicii lor din Nord. În mijlocul haosului unei naţiuni învinse, Lore îl întâlneşte pe Thomas, un tânăr evreu refugiat, extrem de misterios. Thomas li se alătură în această călătorie, iar Lore descoperă că lumea ei fragilă este zguduită în egală măsură de ură și dorință. Pentru a supraviețui, ea trebuie să învețe să aibă încredere într-o persoană față de care a fost educată să simtă exact opusul.

Marţi, 24 septembrie – Prince Avalanche (regia David Gordon Green) – Alvin şi Lance îşi petrec vara lui 1988 vopsind marcajele pe un pustiu şi interminabil drum de ţară. Lance suportă cu greu izolarea şi faptul că se află atât de departe de petreceri şi fete. Nu la fel stau lucrurile cu seriosul Alvin, care scrie scrisori pline de pasiune iubitei sale, sora mai mare a lui Lance. El şi mai tânărul său coleg rătăcesc prin pădure într-o maşină mică, se contrazic, se ceartă, se împacă. De-a lungul interminabilei şi opresivei veri nu întâlnesc decât o persoană: un misterios şofer de camion care le dăruieşte alcool făcut în casă şi apoi dispare la fel de brusc precum a apărut.
David Gordon Green a primit Ursul de Argint pentru Cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Berlin 2013."

Deci, cine mai vine? :) cine da un ceai la termos? sau un vin fiert? :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu